O explicare a termenilor din rodbuilding

  Cum termenul de dictionar are o conotaţie de foarte exact dar şi de restrans explicatie e un cuvânt mai potrivit pentru ceva care poate fi spus în puţine sau în mai multe cuvinte. Deşi aparent  s-a scris destul de mult pe acestă temă a lansetelor am sa incerc sa lamuresc cei mai importanţi termeni din rodbuilding şi a problemelor care definesc o lansetă şi pot fi de folos în alegerea unei lansete de calitate.

Banner tiny

O mare parte din material e deja gata şi urmează să fie transferat pe site şi cuprinde  cuvinte sau înţelesuri legate de construcţia blank-lui sau lansetei.  Am început cu : designul lansetei, puterea blank-lui( line lb.), plaja de lansare( lure weight  oz.), partea de flexare a lansetei(spine), actiunea blanklui(blank action) toate explicate din punct de vedere al definirii lor de către producatori, al limitelor şi erorilor de design şi a modului în care se poate verifica dacă o lansetă a fost bine concepută şi montată şi implicaţiile  în pescuit.

Cei care vor explicatii despre orice element al unei lansete şi implicaţiile lui în construcţia lansetei şi în pescuit poate să îmi trimită un mesaj pe adresele cristian.ene@medart.ro sau cristian.gab@yahoo.com 

Dacă puteţi delimita cât mai clar  sau o problema e preferabil să fie definită cât în cât mai puţini termeni distincţi şi diferiţi. Probleme cât mai bine definite sunt în prima etapă preferabile unor întelesuri mai largi care le integrează. Cuvinte simple în limba engleză sau traducerea lor în limba română sunt poate cele mai potrivite.

Cu ocazia asta îmi cer scuze pentru toate greşelile gramaticale şi de punctuaţie care au aparut sub presiunea unui timp prea strâmt. Acestă structură explicativă cu termeni din rodbuilding probabil va ocupa întreg anul 2007 la fel ca şi modificarea întregului site. Dacă cineva vrea să se implice în acest efort e binevenit.

                        Designul lansetei

      Pentru ca produsul final să fie o lansetă premium ca şi peformanţele declarate, concepţia  blanklui ia în considerare caracteristicile inelelor tipul de inele,  numărul lor şi greutatea lor pe fiecare secţiune.
Designul primului taper este foarte important deoarece are o importanţă decisivă în a ajuta pescarul să prindă peşte. Cu tip-ul simţim năluca, ce se află sub apă, cele mai fine atingeri ale nălucii,  şi tot tip-ul face treaba bine sau rău când e vorba de năluci reactive sau soft.
 Împarţirea lansetei în 3  secţiuni  teoreticeare acoperire şi în practică,  deoarece cele mai multe lansete de spinning sau fly au 3 taper-uri majore. Modul în care sunt amplasate aceste taperuri determină acţiunea dar şi caracteristicile şi performanţele blank-lui şi lansetei.
 Există 2 mari moduri de a produce o lansetă. Un design mai vechi folosea un taper relativ continuu cu pereţi variabili şi cu un tip puternic. Rezultau lansete progresive şi lente puţin specializate. Un design ,,primitiv,, a fost  folosit pentru primele lansete de fly din grafit care aveau o acţiune lentă, parabolică limitată de nivelul tehnologic care permitea doar o astfel de construcţie .
 G.Loomis, Fenwick şi alte firme celebre au dezvoltat un nou design multitaper(multicon)care controlează exact puterea fiecarei secţiuni a lansetei.  Controlul puterii şi acţiunii este foarte exact iar transferul de putere este relativ continuu la fiecare trecere de conicitate. În zona de trecere de conicitate există un stress suplimentar care este securizată cus traturi suplimentare de fibre  la fel ca si partea superioara si inferioara a mufei.  Firme ca St. Croix a făcut din ART( Advanced Rainforcement Technology) un puternic argument  de marketing deşi nu este singura firmă care foloseşte acestă tehonologie de ramforsare.  Toţi marii producători urmăresc să îmbunătăţească transferul de putere şi acţiunea acolo unde sunt modificari de conicitate.   IPC(Intergrated Poly Curve) este prezentat ca o noutate, dar a fost deziderat pentru toţi marii designeri care urmareau realizarea unei lansete cu acţiune continuă, raport bun putere-greutate şi efort minim de lansare.

 

Details

Parte mai puţin vizibilă a mulinetei Ryobi Ecusima

Rulmenţii de pe manivelă dar şi cel frontal sunt supradimensionaţi comaparabil cu cei de pe mulinetele Daiwa sau Shimano.

Roata conducătoare este bine dimensionată. Sistemul de oscilaţie cu roată intermediară este mult mai fiabil decât cel cu surub fară sfârşit şi conferă mai multă senzitivitate în pescuit. Daiwa Certate dar şi seria HardBodyz folosesc acelşi tip de angrenaj de unde şi fiabilitatea demonstrata a mulinetelor. Shimano foloseşte surubul fără sfârşit la aproape toate modelele cu mici excepţii. Profilul de aranjare al firului şi viteza de oscilaţie este ami bună decat la seria HardBobyz de la Daiwa ceea ce înseamna mai puţine probleme în pescuit. Comparativ angrenajele mulinetelor Daiwa au o mai bună precizie şi lucreză mai tăcut, şi mai fluid, dar la alt nivel de preţ.

Details

Cleni de wk

Condiţii foarte dificile apă extrem de limpede şi scăzută. Wk-ul trecut am prins mai mulţi şi ceva mai mari. Cleni sunt prinşi pe apă foarte limpede cu voblere Salmo. Foarte suspicioşi urmăreau doar în cele mai multe din cazuri. Şi apoi spuneau pa….În primăvară apa un pic colorată şi mai mare cu 30-40cm a adus…

Details

Sâmbătă şi duminică la clean, pe Sabar şi Neajlov

Asta e Neajovul mult mai tulbure, mare şi rapid deşi nu pare. Sabarul e o altă poveste

Pe Sabar sâmbătă apa limpede ca pe un spring creek şi foarte scăzută peştii ne vedeau şi de la 20 de m. Apa ,,gin clear,, râul în miniatură cu 20-30 cm mai scăzut şi clenii care plecau la vedere toate ne făceau ăs ne simţim unde va la păstrăvi. E drept că dimensiunile clenilor ne-au amintit că păstrvii au o dimensiune şi clenii alta. O partidă grea şi provocatoare cum e la clean în octombrie pe Sabar.
Adică a prins în condiţii foarte dificile atunci când lumina a mai scăzut şi clenii au devenit ceva mai îndrăzneţi dar nu curajoşi. Ştiam că o să fie dificildar în condişiile alea şi firul de 0.14 mm Maver TT mi-a părut destul de gros în raport cu limpezimea apei şi teama clenilor. E posibil ca şi muştele sa fie o soluţie în condiţiile în care erau ieşiţi şi pe apă mică iar cea mai adâncă nu avea mai mult de 1-1.3m. Compaativ cu clenii din primavară am prins de maxim 30cm dar mai mulţi şi nici unul de 35 sau 40 cm. Doar câteva rateuri din muşcături brutale, dar nu e sigur că peşti erau mai mari. Cu Seeker UL procentul de rateuri a fost foarte mic în afară de un peşte care clar era mare şi a muşcat probabil din lateral doar 2 sau 3 rateuri de peşti mici.
Comparativ cu FE2 modelul702 cu care am pescuit în primavară Seeker mi-a oferit mai multă plăcere în lanseu , în a simţii voblerul iar inhalarea voblerului mult mai naturală datorită elasticităţii deosebite şi puterii mici a lansetei. E drept ca un grafir înseamnă mai multă viteză de lansare dar un fir suplu de 0.13 sau 0.14mm e suficient pentru a permite lanseuri precise între 10 şi 18m cu greutăţi de 2-3g. Cei mai mulţi cleni i-am prins totuşi la 6-12 m şi mai importante au fost poziţionarea faţă de locul de pescuit, prezentarea voblerului şi mai puţin distanţa în sine.

Details